sâmbătă, aprilie 26, 2008
0

Sfântă Sărbătoare a Învierii Domnului reprezintă cel mai mare eveniment din istoria mântuirii noastre, care ne-a adus posibilitatea mântuirii şi care stă la temelia credinţei şi a Bisericii Creştine. Părintele Nicolae Gherghinoiu, protopop de Râmnicu Vâlcea, ne-a oferit mai multe detalii despre semnificaţia celei mai mari sărbători a creştinătăţii: ‘Ne-a învrednicit bunul Dumnezeu să strabatem în pace, în pocăinţă şi în rugăciune drumul celor şapte săptămâni ale postului premergător Patimilor şi Morţii Mântuitorului, pentru că mai apoi să întâmpinăm cum se cuvine cel mai însemnat praznic al creştinătăţii, acela al Învierii Domnului. Multe sunt sărbătorile de peste an, multe sunt şi bucuriile noastre de creştini. Învierea Domnului întrece în însemnătate şi bucurie pe toate celelalte, cuprinde şi copleşeşte pe toate sărbătorile. Minunea Învierii Domnului este izvor nesecat de viaţă, de bucurie, de pace, de lumină, prăznuind începutul unei alte vieţi, viaţa cea veşnică’.
De asemenea, părintele protopop Nicolae Gherghinoiu ne-a explicat de unde provine denumirea de ‘Paşti’ data sărbătorii Învierii Domnului nostru Iisus Hristos: ‘Numim această sărbătoare ‘Paşti’ după cuvântul grecesc care înseamnă ‘trecere’, fiindcă aceasta este ziua în care Dumnezeu a adus la început lumea, dintru nefiinţă întru fiinţă. Fără Învierea lui Hristos lumea ar fi azi încă toată păgână, Biserica nu s-ar fi intemeiat, creştinismul nu s-ar fi răspândit şi n-ar fi fost crezut. Fără Învierea lui Hristos numele Mântuitorului s-ar fi uitat de atunci, învăţătura Lui s-ar fi pierdut, iar mântuirea oamenilor s-ar fi pierdut şi ea’.

Sursa:http://radio.trinitas.ro/

0 comentarii: