joi, octombrie 23, 2008
0

În dimineaţa zilei de 23 octombrie 2008, a sosit la Bucureşti Înaltpreasfinţitul Mitropolit Panteleimon de Veria, Nausa şi Kampania (Grecia), care a adus spre venerare la Bucureşti moaştele Sf. Apostol Pavel, cu prilejul hramului Catedralei patriarhale.
Delegaţia greacă a fost întâmpinată la Aeroportul internaţional “Henry Coandă” de către Înaltpreasfinţitul Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, însoţit de alţi nouă ierarhi membri ai Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, de clerici şi credincioşi. 
La orele orele 11, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit la Catedrala patriarhală pelerinajul “Calea Sfinţilor”, care a unit la baza Dealului Mitropoliei delegaţia care a adus de la Aeroport moaştele Sf. Apostol Pavel şi procesiunea care a adus de la Biserica “Sf. Spiridon Nou” moaştele Sf. Împăraţi Constantin şi Elena şi racla cu moaştele Sf. Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor.
După slujba de Te-Deum au fost rostite de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi de către Înaltpreasfinţitul Mitropolit Panteleimon cuvinte de binecuvântare. Apoi, moaştele sfinţilor au fost depuse sub baldachinul special amenajat pe esplanada Catedralei patriarhale, spre a fi venerate de clerici şi credincioşi.
Moaştele Sfântului Pavel, Apostolul Neamurilor, vor rămâne la Catedrala din Bucureşti până marţi, 28 octombrie 2008.

0 comentarii: