
Luni 27 aprilie la Catedrala Episcopală din Huşi va fi oficiată Sfânta Liturghie Arhierească începând cu ora 8 iar la ora 10 se va oficia slujba înmormântării Preasfinţitului Ioachim Mareş. Având în vedere dorinţa Preasfinţitului Ioachim Mareş de a fi înmormântat în cripta episcopală de la demisolul Catedralei Înălţarea Domnului din Bacău, după încheierea slujbei de înmormântare din Catedrala Episcopală a Huşilor, trupul va fi dus la Catedrala Înălţarea Domnului din Bacău. Aici credincioşii ortodocşi din Bacău vor putea să îşi ia rămas bun de la Preasfinţitul Ioachim Mareş până a doua zi dimineaţa, când marţi (28 aprilie) începând cu ora 8 va fi oficiată Sfânta Liturghie Arhierească după care Preasfinţitul Ioachim Mareş va fi înhumat în cripta episcopală din demisolul Catedralei Înălţarea Domnului din Bacău.
Menţionăm că Preasfinţitul Părinte Ioachim Mareş a văzut lumina zilei în comuna Măgireşti, judeţul Bacău la 12 martie 1927. A slujit ca preot la biserica '”Sfântul Nicolae” din Bacău (1972-1978), i s-a incredinţat funcţia de vicar administrativ al episcopiei Romanului şi Huşilor (1978-1985), a fost ales Arhiereu-Vicar al Eparhiei Romanului şi Huşilor, cu titlul de “Vasluianul”, hirotonit şi instalat la 24 noiembrie 1985 şi în această calitate în anul 1991 a pus piatra de temelie pentru Catedrala „Înălţarea Domnului” din Bacău, între 1996 şi 2009 a fost Episcop al Huşilor.
Sursa: www.basilica.ro
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu