sâmbătă, mai 09, 2009
0
Şi luând mâncare, s-a întărit. Şi a stat cu ucenicii din Damasc câteva zile. Apoi propovăduia în sinagogi pe Iisus, că Acesta este Fiul lui Dumnezeu. Şi se mirau toţi care îl auzeau şi ziceau: Nu este, oare, acesta cel care prigonea în Ierusalim pe cei ce cheamă acest nume şi a venit aici pentru aceea ca să-i ducă pe ei legaţi la arhierei? Şi Saul se întărea mai mult şi tulbura pe iudeii care locuiau în Damasc, dovedind că Acesta este Hristos. Şi după ce au trecut destule zile, iudeii s-au sfătuit să-l omoare. Şi s-a făcut cunoscut lui Saul vicleşugul lor. Şi ei păzeau porţile şi ziua şi noaptea, ca să-l ucidă. Şi luându-l ucenicii lui noaptea, l-au coborât peste zid, lăsându-l jos într-un coş. Şi venind la Ierusalim, Saul încerca să se alipească de ucenici; şi toţi se temeau de el, necrezând că este ucenic. Iar Barnaba, luându-l pe el, l-a dus la apostoli şi le-a istorisit cum a văzut pe cale pe Domnul şi că El i-a vorbit lui şi cum a propovăduit la Damasc, cu îndrăzneală în numele lui Iisus. Şi era cu ei intrând şi ieşind în Ierusalim şi propovăduia cu îndrăzneală în numele Domnului. Şi vorbea şi se sfădea cu eleniştii, iar ei căutau să-l ucidă. Dar fraţii, aflând aceasta, l-au dus pe Saul la Cezareea şi de acolo l-au trimis la Tars. Deci Biserica, în toată Iudeea şi Galileea şi Samaria, avea pace, zidindu-se şi umblând în frica de Domnul, şi sporea prin mângâierea Duhului Sfânt. 

(Faptele Apostolilor 9, 19-31)

*Apostolul zilei de Sâmbătă din Săptămâna a III-a după Paşti

0 comentarii: