1. Veniţi toate neamurile, tot neamul omenesc şi toată limba, toată vârsta şi toată vrednicia, cu veselie, să prăznuim Naşterea bucuriei cea a toată lumea. Că dacă elinii, cu minciuna drăcească şi cu basme, care fură mintea şi întunecă adevărul şi vătăma, pe toată viaţa, cinsteau naşterea împăraţilor, jertfe aducând fiecare după putere, cu atât mai vârtos noi se cuvine să cinstim Naşterea Născătoarei de Dumnezeu, prin care s-a înnoit tot neamul omenesc şi amărăciunea Evei în bucurie a schimbat-o. Că Eva a auzit: "Intru dureri vei naşte copii", cu dumnezeiasca hotărâre, iar Maria: "Bucură-te, cea plină de har". Eva: "Atrasă vei fi către bărbatul tău", iar Maria: "Domnul este cu tine". Deci, ce vom aduce Maicii Cuvântului, în afară de acest de laudă cuvânt?
Toată făptura sa se ospăteze şi să laude preasfintita naştere a sfinţitei Ana, că a născut lumii comoară de bunătăţi nejefuita, fiindcă printr-insa Ziditorul a prefăcut, inomenindu-Se toată firea într-o mai bună stare. Că omul, având suflet şi trup, este o legătură a toată zidirea cea văzută şi cea nevăzută, că S-a unit Cuvântul lui Dumnezeu Ziditorul cu firea oamenilor şi, prin aceasta, cu toată zidirea. S-a unit. Deci, să prăznuim şi dezlegarea neputinţelor omeneşti, că s-a dezlegat mulţimea darurilor dumnezeieşti.
2. Dar pentru ce din cea stearpă s-a născut Fecioară? Pentru că se cădea că intai-nascuta să se nască cea care a născut pe Cel Întâi Născut decât toată zidirea, întru Care toate stau şi se ţin. O, fericită însoţire Ioachime şi Ana, datoare vă este toată zidirea pentru că prin voi S-a adus Ziditorului un dar mai ales decât toate darurile, Maică cinstită, singura vrednică de Ziditorul! O, coapse preafericite ale lui Ioachim, din care a ieşit sămânţa prea fără prihana! O, pântece prealăudat al Anei, întru care a crescut puţin câte puţin şi, închipuindu-se, s-a născut Prunca cea Preasfânta. O, pântece care ai purtat în tine cerul cel neînsufleţit, mai desfătat decât înălţimea cerului. O, arie care ai adus Stogul de grâu cel de viaţă făcător, precum Însuşi Hristos a zis: "De nu va cădea grăuntele de grâu în pământ, să moară, el singur rămâne". O, sân care ai aplecat pe ceea ce a hrănit pe Hrănitorul lumii! O, minune a minunilor şi mărire a celor preaslăvite! Că se cădea că Întruparea cea netălmăcita a lui Dumnezeu şi pogorârea Lui prin minuni să-şi facă drum înainte. Dar cum voi păşi înainte? Mintea se spaimanteaza şi mă simt împărţit între frică şi dorire. Inima mea tremura, limba sare, nu pot suferi dulceaţă, sunt biruit de minuni, în uimire m-am făcut. Se biruieşte dorirea, să se depărteze frică! Să cânte lăuta Duhului, veseleasca-se cerurile, şi să se bucure pământul.
3. Astăzi uşile cele sterpe se deschid şi dumnezeiasca Usa cea fecioreasca, răsare, din care şi prin care Dumnezeu, Cel mai de cinste decât toate câte sunt, intra în lume, după cum zice Pavel văzătorul celor negrăite. Astăzi, a odrăslit toiag din rădăcina lui Iesei, din care iese floarea cea de ipostas de Dumnezeu. Astăzi, firea pământească cer pe pământ s-a făcut, de Cel ce, de demult, oarecând pe ape a întemeiat pământul şi peste înălţime a întemeiat tăria. Şi, cu adevărat, acest cer, de acum, mult mai dumnezeiesc şi mult mai slăvit este decât acela. Că Cel ce a lucrat atunci soarele, din Soarele acesta a răsărit: două firi, chiar dacă cei fără de minte înnebunesc, un ipostas care îi mânie nespus pe nestorieni. Că Lumina cea pururea vie, adică Dumnezeu-Cuvantul, îşi are fiinţă din Lumină cea pururea vie mai înainte de veci, adică din Tatăl: Lumina cea fără materie şi netrupeasca, după aceasta Se întrupează şi ca un mire din cămară iese, Dumnezeu fiind mai pe urma născut, pe pământ întrupându-Se. Se va bucura că un uriaş, precum zice Psalmistul, alergând pe calea firii noastre şi venind prin patimi la moarte şi legând pe cel tare şi răpind vasele lui, adică firea noastră, şi suind pe oaia cea rătăcită, către pământul cel ceresc. Astăzi, fiul teslarului, Cuvântul Cel atotmester, Braţul cel tare al lui Dumnezeu Celui Preaînalt, al Celui ce a făcut printr-Însul toate, ascuţind tesla firii cea tocită, prin Duhul Sau ca şi cu un deget Şi-a făcut lui o scară însufleţită, a cărei temelie s-a întărit pe pământ, iar capul pe cerul însuşi, pe care Dumnezeu Se odihneşte, pe al cărei chip Iacov l-a văzut, prin care Dumnezeu, pogorându-Se, nu cu mutare din loc, ci mai vârtos smerindu-Se, pe pământ S-a arătat şi cu oamenii împreună a petrecut. Că toate acestea sunt pogorârea, adică smerenia cea după pogorâre făcută, petrecerea lui Dumnezeu pe pământ, cunoştinţă ce s-a dat despre El celor de pe pământ şi aşa, prin fecioară, scara cea gândită de pe pământ s-a întărit. Ca din pământ are naşterea, iar capul este la cer. Căci capul a toată femeia este bărbatul. Şi fiindcă bărbat n-a cunoscut, capul ei a fost Dumnezeu-Tatăl, prin Duhul Sfânt, care, făcând împăcare, a trimis, că pe o dumnezeiască sămânţa duhovnicească, pe al Său Fiu şi Cuvânt, pe Puterea cea atotputernică. Ca prin bunăvoirea Tatălui, nu din împreunare trupească, ci din Duhul Sfânt şi din Maria Fecioară, mai presus de fire, trup fără schimbare S-a făcut şi S-a salasuit între noi. Că unirea lui Dumnezeu cu oamenii, prin Duhul Sfânt se face. Cine înţelege, să înţeleagă, cel ce are ureechi de auzit, să audă, să ne lepădăm de cele trupeşti. Fără patimă este Dumnezeirea, o, oamenilor! Cel ce a născut pe Fiul, mai întâi după fire, fără patimă, pe Acelaşi Fiu Îl naşte şi a doua oară, fără de patimă, prin iconomie. Martor este David, dumnezeiescul părinte, cel ce grăieşte: "Domnul a zis către Mine: "Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut" (Ps. 2,7). Dar astăzi nu are loc naşterea cea mai înainte de veci, că aceea fără de ani este.
4. Astăzi s-a zidit Usa cea spre răsărituri, Uşa prin care Domnul va intra şi va ieşi şi ea va rămâne încuiată. Uşa dintru care este Hristos, usa oilor, răsăritul este numele Lui, prin Care am dobândit întoarcerea către Tatăl, începătorul Luminii. Astăzi a suflat vânt subţire mai înainte vestitor de bucuria cea a toată lumea. Veseleasca-se cerul de sus şi să se bucure pământul de jos, să se clatine marea lumii, că intru dânsa se naşte Scoica cea mare, care din cer, din fulgerul Dumnezeirii, va lua în pântece şi va naşte pe Hristos, Mărgăritarul cel de mult preţ. Scoica din care Împăratul Măririi, ieşind şi cu porfira trupului îmbrăcându-Se şi venind la cei robiţi, le va propovădui iertarea. Să salte firea, că se naşte mieluşeaua, din care Pastorul Se va îmbrăca în chip de oaie şi hainele de moarte cele de demult le va rupe. Să dănţuiască fecioarele, că s-a născut Fecioară, care, după cum a zis Isaia, va avea în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel, adică: cu noi este Dumnezeu. Cunoaşteţi nestorieni, şi biruiţi-vă, căci cu noi este Dumnezeu; nu om, nici sol, ci Însuşi Domnul va veni şi ne va mântui pe noi. Bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului. Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat noua. Să tocmim prăznuire pentru naşterea Născătoarei de Dumnezeu. Veseleşte-te, tu Ana cea fără de fii, ceea ce nu puteai să naşti! Bucură-te, Ioachime, că din fiica ta Prunc S-a născut nouă, Fiul şi S-a dat nouă şi se cheamă numele lui Înger de mare Sfat, mântuirea cea a toată lumea, Dumnezeu tare! Să se ruşineze Nestorie şi să-şi pună mâna peste gura sa! Pruncul este Dumnezeu; cum nu este Născătoare de Dumnezeu ceea ce L-a născut? Oricine nu mărturiseşte pe Sfânta Fecioară că Născătoare de Dumnezeu, afară de Dumnezeu este. Nu este al meu cuvântul, chiar dacă al meu este cuvântul. Ca moştenire l-am primit pe acesta de la Cuvântătorul de Dumnezeu, Părintele Grigorie Teologul.
5. O, fericită pereche, Ioachim şi Ana! Cu adevărat v-aţi cunoscut preacuraţi şi din rodul pântecelui vostru, după cum oareunde zice Domnul: "Din roadele lor îi veţi cunoaşte pe dânşii". Aţi trăit după bună plăcere a lui Dumnezeu şi după vrednicia celeia ce s-a născut din voi. Că intru întreaga înfrânare şi cuvioşie vieţuind, pe odorul fecioriei l-aţi adus, pe cea mai înainte de naştere fecioară şi după naştere fecioară, pe ceea ce singură, şi cu mintea şi cu sufletul şi cu trupul, petrece de-a pururea fecioară. Că se cădea că aceea ce au odrăslit din întreaga înfrânare, pe Lumina cea singură, una născută, să o arate trupeşte... O, câte minuni şi câte schimbări s-au făcut pentru această fiică! Naşterea din cea stearpă, fecioria născând, amestecare a Dumnezeirii şi a omenirii, a pătimirii şi a nepatimirii, a vieţii şi a morţii, pentru că aşa, întru toate să se biruiască cel mai rău, de cel mai bun. Şi acestea toate pentru a mea mântuire! O, Stăpâne, că atâta m-ai iubit pe mine, încât nu prin înger, nici prin altă oarecare zidire ai lucrat aceasta, ci, precum facerea cea dintâi, intru acelaşi chip şi pe a doua facere Tu Însuţi o ai lucrat. Pentru această pricină, dănţuiesc şi cuget înalt şi mă veselesc şi către izvorul minunilor iarăşi mă întorc şi, din râul veseliei indestulandu-mă, pe alăuta Duhului iarăşi o iau şi dumnezeiasca lauda de naştere cânt.
6. O, pereche de Turturele cuvântătoare, Ioachim şi Ana, cu preaintreaga înfrânare! Voi, pe legea firii, adică întreaga înfrânare pazindu-o, celor mai presus de fire v-aţi învrednicit, că aţi născut lumii pe Maica lui Dumnezeu cea neispitita de bărbat. Voi, cu bună credinţă şi cuvioşie în firea omenească vieţuind, pe fiica cea mai presus de îngeri aţi născut, pe cea care acum în îngeri stăpâneşte. O, fiica preafrumoasa şi preabună, o, crinule care ai răsărit în mijlocul spinilor, din împărătească şi de bun neam rădăcină a lui David! Ca prin tine împărăţia s-a îmbogăţit cu preoţia, şi s-a făcut mutare legii şi s-a descoperit Duhul cel ascuns sub slovă, că s-a mutat vrednicia preoţiei, din neamul lui Levi, în cel al lui David. O, trandafir ce ai răsărit prin spini, adică din păcătoşi, şi de bună mireasmă ai umplut toate! O, fiică a lui Adam şi Maică a lui Dumnezeu, fericită este coapsa şi pântecele din care ai odrăslit, fericite sunt braţele care te-au purtat şi buzele ce s-au îndulcit de sărutările tale cele curate, ca să fii întru toate de-a pururea fecioară. Strigaţi Domnului tot pământul, cântaţi şi vă bucuraţi, cântaţi! Înălţaţi glasul vostru, înălţaţi, nu vă înfricoşaţi, că s-a născut nouă Maică lui Dumnezeu, că o sfântă scăldătoare a oilor, din care bine a voit a se naşte Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii! Săltaţi munţi, firile cele cuvântătoare şi cele ce vă nevoiţi către înălţimea vederii celei duhovniceşti! Că muntele Domnului cel preaaratat se naşte, cel ce covârşeşte şi stă mai presus de tot dealul şi de tot muntele, adică de înălţimea îngerilor şi a oamenilor, din care muntele bine a voit a se tăia, fără de mână trupească. Piatra cea din capul unghiului, singurul ipostas, Cel cea pe cele despărţite le împreună, adică Dumnezeirea cu omenirea, îngerii cu oamenii, pe cei din neamuri şi pe trupescul Israel, într-un Israel duhovnicesc. Muntele lui Dumnezeu, munte întreg, munte închegat, muntele în care a binevoit Dumnezeu să locuiască intru dansul. Carul cel dumnezeiesc, cel de mii de ori înmulţit, a celor ce sunt îmbogăţiţi cu dumnezeiescul dar, zic, al Heruvimilor şi al Serafimilor; Vârful cel mai sfinţit decât Sinaiul, pe care nu fum, nu ceaţă, nici foc înfricoşător îl acoperă, ci strălucirea cea luminatoare a Preasfântului Duh. Că acolo, adică, Cuvântul lui Dumnezeu a scris Legea pe lespezi de piatră, cu Duhul ca şi cu un deget, iar intru aceasta, de la Duhul Sfânt şi din sangiuirile ei, Cuvântul Însuşi s-a întrupat şi pe Sine S-a dat firii noastre doctorie mult lucrătoare de mântuire. Acolo mâna, iar intru aceasta pe Cel ce a dat dulceaţă manei, să întreacă cortul cel vestit pe care l-a lucrat Moise în pustie, din materie de mult preţ şi de multe feluri, şi, mai înainte de aceasta, cortul Părintelui Avraam, întocmind cortul cel însufleţit şi cuvântător al lui Dumnezeu. Că aceasta nu a fost o încăpere a lucrării lui Dumnezeu, ci o arătare a ipostasului Fiului lui Dumnezeu. Să se cunoască, dar, neasemănarea faţă de dânsa: a chivotului cel de toate părţile acoperit cu aur, a năstrapei cea de aur, purtătoare de mână, a sfeşnicului şi a mesei şi a tuturor celor vechi. Ca acestea numai că preinchipuiri s-au cinstit, ca nişte umbre ale chipului celui dintâi fiind.
7. Astăzi, Cel ce pe toate le face, adică Dumnezeu Cuvântul, pe care, din inimă, Tatăl L-a născut, şi a lucrat Carte nouă, ca să se scrie într-însa cuvântul cel bun, cu limba lui Dumnezeu, ca şi cu un condei de scriitor, adică cu Duhul (Ps.44, 1-2). Şi s-a dat unui bărbat ce ştia slovele şi nu a citit-o, că n-a cunoscut Iosif pe Maria şi nici puterea tainei. O, fiica preasfintita a lui Ioachim şi a Anei, cea ascunsă Începătoriilor şi Stăpânitorilor, şi tăinuită faţă de săgeţile cele înfocate ale vicleanului! Ceea ce ai petrecut în cămara cea de nunta a Duhului şi păzită ai fost fără prihana că o mireasă a lui Dumnezeu. O, fiica preasfintita, ceea ce te arăţi pe braţele cele de maică şi eşti înfricoşătoare puterilor celor depărtate de Dumnezeu şi potrivnice! O, fiica preasfintita, ceea ce te hrăneşti cu lapte de maică şi de îngeri eşti înconjurată! O, fiică de Dumnezeu dorită, slava celor ce te-au născut, pe tine neamurile neamurilor te fericesc, precum, adeverind, ai zis tu însăţi! O, fiica vrednică de Dumnezeu, frumuseţea firii omeneşti, îndreptarea Evei, pentru că prin naşterea de fiu, lumea cea căzută s-a îndreptat. O, fiica preasfintita, podoabă femeilor! Că Eva cea dintâi, călcătoarea poruncii s-a făcut şi printr-insa a intrat moartea, pentru că a slujit pe şarpele de faţă cu strămoşul, dar Maria, deplin slujind dumnezeieştii voiri, pe şarpele cel amăgitor l-a înşelat şi lumii a adus nestricăciunea. O, fiica, pururea fecioară! Ceea ce n-ai avut trebuinţă de bărbat pentru zămislire, pentru că Cel purtat în pântece de tine are Tata pe Cel Veşnic. O, fiică de neam pământesc, ceea ce ai purtat pe Ziditorul în braţele tale, cele de Dumnezeu purtătoare. Se întreceau veacurile lăudându-se cu naşterea ta, dar Sfatul cel mai înainte hotărât al lui Dumnezeu, Cel ce a făcut veacurile, biruia întrecerea veacurilor. Şi s-au făcut cele de pe urma întâi, fiindcă au dobândit a ta naştere. Cu adevărat, mai cinstită decât toată zidirea te-ai făcut. Ca din tine singură, pârgă frământăturii noastre, şi-a luat parte Ziditorul: trupul Lui din cărnurile tale, sângele Lui din sângele tău, laptele pieptului tău l-a supt Dumnezeu şi s-au împreunat buzele tale cu buzele lui Dumnezeu. O, necuprinse şi negrăite minuni! Pe tine, mai înainte cunoscându-te vrednică, Dumnezeul a toate te-a iubit şi, iubindu-te, te-a rânduit şi, în vremile cele mai de pe urmă, te-a adus la fiinţă şi Născătoare de Dumnezeu, maică şi hrănitoare Fiului Său, Cuvântului, te-a arătat.
8. Că unde s-a înmulţit păcatul, acolo a prisosit harul. Ca de am fi păzit împărtăşirea cea dintâi cu Dumnezeu, nu ne-am fi învrednicit de împărtăşirea cea mai mare şi slăvita. Iar acum, acum, adică, prin păcat, nevrednici ne-am făcut de împărtăşirea cea dintâi, nepazind ceea ce am luat. Însă, prin milostivirea lui Dumnezeu, ne-am miluit, că ne-a luat lângă Dansul, că întemeiată să se facă împărtăşirea. Că puternic este Cel ce ne-a luat prin întrupare, să păstreze nedespărţită unirea cu El. Că, prin cădere, păcătuind tot pământul şi poporul Domnului rătăcindu-se cu duhul desfrânării, Dumnezeu, Cel ce l-a câştigat pe dânsul, cu mână tare şi cu braţ înalt l-a scos, cu semne şi cu minuni, din casa robiei lui Faraon şi l-a trecut prin Marea Roşie şi l-a povăţuit ziua cu nor şi noaptea cu lumina de foc. Dar s-a întors inima lui în Egipt şi poporul Domnului n-a mai fost popor al Domnului, şi poporul cel miluit, nu a mai fost popor iubit. Pentru aceasta, acum se naşte Fecioară, luptătoare împotriva desfrânării strămoşeşti şi se logodeşte cu Dumnezeu şi naşte Mila lui Dumnezeu. Şi popor al lui Dumnezeu se face cel care mai întâi nu era popor şi cel nemiluit s-a miluit, şi cel neiubit este iubit. Că dintr-însa Se naşte Fiul lui Dumnezeu cel iubit întru Care Tatăl a binevoit.
9. Viţa de vie, bine odrăslita din Ana, a odrăslit şi strugurele de viaţă a înflorit, care izvorăşte băutura dulce pământenilor, spre viaţa veşnică. Ioachim şi Ana au semănat în dreptate şi au secerat rod de viaţă. Luminaţi, cu lumina de cunoştinţă, şi au căutat pe Domnul şi le-a venit lor naşterea dreptăţii. Îndrăznească pământul şi fiii Sionului! Bucuraţi-vă de Domnul Dumnezeul vostru, că a odrăslit pustia, stearpă şi-a adus rodul ei! Ioachim şi Ana, ca nişte munţi ai gândirii, au picurat dulceaţă. Veseleşte-te, fericită Ana că ai născut parte femeiască. Că această parte femeiasca, Maică a lui Dumnezeu, Uşa a luminii, Izvor al vieţii este şi toată prihanirea femeiasca o dezleagă. Acestei părţi femeieşti îi vor sluji stăpânitorii poporului, i se vor închina împăraţii neamurilor, daruri aducându-i. Pe această parte femeiasca o vor aduce Împăratului a toate, cu ţesături de aur, îmbrăcată fiind în buna-cuviinţă a faptelor bune şi împodobită cu darul Duhului, a cărei slavă este înlăuntrul ei. Că slava oricărei femei de la bărbatul cel din afară îi vine. Dar slavă Născătoarei de Dumnezeu vine dinlăuntru, adică de la rodul pântecelui ei. O, parte femeiasca preadorita şi de trei ori fericită! Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău! O, parte femeiasca, fiica împăratului David şi maică a lui Dumnezeu, Împăratul a toate! O, dumnezeiesc chip însufleţit, pentru care Dumnezeu Ziditorul S-a veselit, că ai, adică, mintea de Dumnezeu povăţuita şi numai la Dumnezeu singur, luând aminte, având întinsă toată pofta către singur Cel dorit şi vrednic de îndrăgit, iar mânia numai către păcat şi către cel ce pe această de-a pururea îl naste1 Viaţa mai înaltă decât firea ai, pentru că o ai nu numai pentru tine, că nu pentru tine te-ai născut, ci o ai pentru Dumnezeu, pentru Care la viaţa ai venit. Că vei sluji mântuirii a toată lumea, ca să se împlinească prin tine Sfatul lui Dumnezeu cel de demult al Întrupării Cuvântului şi al îndumnezeirii noastre. Poftă îţi este să te hrăneşti cu dumnezeieştile cuvinte şi cu acestea să creşti ca măslinul cel mult-roditor în casa lui Dumnezeu, ca un copac răsădit lângă izvoarele apelor Duhului, ca un pom al vieţii care a dat rodul sau la vremea lui dinainte hotărâtă, adică pe Dumnezeu întrupat, viaţa cea veşnică a tuturor; ceea ce ai tot gândul osardic şi de suflet folositor, alergând şi lepădând tot cugetul cel din suflet vătămător, mai înainte de a-l gusta. Ochii tăi sunt pururea către Domnul, văzând lumina cea neapropiata. Urechile tale ascultă numai pe Dumnezeiescul Cuvânt şi se veselesc de alăuta Duhului, prin care Cuvântul înăuntru a intrat ca să Se întrupeze. Nările tale se îndulcesc de mireasma mirurilor Mirelui, Care este Mir dumnezeiesc, de bună voie vărsându-Se şi ungând fiinţa ei de om, pentru că Mir vărsat este numele Său, zice Scriptura. Buzele tale lauda pe Domnul şi de buzele Lui lipindu-se; limba şi gâtlejul tău cuvintele lui Dumnezeu alergându-le şi de dumnezeiasca dulceaţă saturandu-se; inima curată şi neîntinata, văzând şi dorind pe Dumnezeul cel neîntinat; pântecele tău, cămara întru care Cel neîncăput S-a salasuit şi pieptul tău, izvorul laptelui, din care S-a hrănit Dumnezeu-pruncul Iisus, Uşa lui Dumnezeu, pururea fecioară. Mâinile tale poartă pe Dumnezeu şi genunchii sunt scaun mai înalt decât Heruvimii, prin care s-au întărit mâinile cele slăbite şi genunchii cei slăbănogiţi. Picioarele tale sunt povăţuite de legea lui Dumnezeu că de o făclie de lumini şi, alergând pe urmele Lui fără de întoarcere, ai tras pe Cel dorit către aceea care Îl dorea. Toată este cămara a Duhului; toată cetatea a lui Dumnezeu celui viu, pe care o veslesc apele raului, adică valurile darurilor Sfântului Duh; toată bună; toată aproape de Dumnezeu. Că suindu-se mai presus de Heruvimi şi mai presus de Serafimi ridicându-se, aproape de Dumnezeu s-a făcut.
10. O, minune mai presus decât toate minunile! Femeie deasupra Serafimilor s-a făcut, că Dumnezeu S-a arătat micşorându-Se cu puţin faţă de îngeri. Să tacă Solomon, preaînţeleptul, şi să nu mai grăiască: "Nici un lucru nou nu este sub soare". O, fecioară, de la Dumnezeu plină de Dar, Biserica sfântă a lui Dumnezeu, pe care "Solomon cel duhovnicesc", Începătorul păcii, gătind-o, S-a salasuit într-însa, împodobită fiind nu cu aur şi cu pietre neînsufleţite, ci, în loc de aur strălucind cu Duhul şi, în loc de pietre scumpe, având pe Hristos, Mărgăritarul cel mai de preţ. Cărbunele dumnezeirii, pe Care roagă-l să Se atingă de buzele noastre, că, făcându-ne curaţi, pe Dânsul împreună cu Tatăl şi cu Duhul să-L lăudăm, strigând: Sfânt, sfânt, sfânt Domnul Savaot, o fire în trei ipostaze. Sfânt este Dumnezei şi Tatăl, Cel ce a binevoit întru tine şi din tine să se săvârşească. Taina cea mai dinainte de toţi vecii hotărâtă. Sfântul cel tare, Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu Unul născut astăzi, pe tine te-a luat intai-nascuta din maică stearpă, că Unul născut fiind din Tatăl şi născut mai înainte decât toată zidirea, să Se nască şi din tine. Maica-Fecioara, că intai-nascut, între mulţi oameni asemenea nouă, şi din tine împărtăşindu-se trupul şi sângele Lui. Pentru că Însuşi este Unul născut din Tatăl Însuşi şi singur din singura maică. Sfântul cel fără de moarte, Preasfântul Duh, cu rouă dumnezeirii Sale, te-a păzit pe tine nemistuita de focul cel dumnezeiesc, pentru că acest lucru îl însemna rugul lui Moise cel mai dinainte.
11.Bucură-te, scăldătoarea oilor, preasfinţit locaş al Maicii lui Dumnezeu, iar acum Biserica următoare cerului, a turmei lui Hristos celei cuvântătoare. Bucură-te, scăldătoarea oilor, care, oarecând, o dată într-un an, primea pe îngerul lui Dumnezeu, care, tulburând apă, numai pe unul îl însănătoşea şi, de boală care îl ţinea, îl izbăvea, iar acum mulţime de puteri cereşti ai, care laudă, împreună cu noi, pe Maica lui Dumnezeu, pe adâncul minunilor, pe izvorul tămăduirii a toată lumea, nu primind slujitor un înger, ci primind pe Îngerul Sfatului celui Mare, Care este ploaie a bunătăţii, ce s-a coborât ca pe nişte lana, în taina şi toată firea ce bolea şi către stricăciune era aplecată, iarăşi a întors-o către sănătate, fără de boală, şi către viaţa neîmbătrânită, scăldătoare întru care slăbănogul cel dintru noi sare ca un cerb. Bucură-te, cinstită scăldătoare a oilor şi să crească darul tău! Bucură-te Marie, fiica cea preadulce a Anei, că spre tine iarăşi dorirea mă atrage; cum să zugrăvesc preacinstita umblarea ta? Cum, podoabă? Cum, fata ta cea mângâietoare? Cum voi zugrăvi bătrâneasca înţelegere în trupul tău cel tânăr, îmbrăcămintea cuviincioasă, ce fuge de toată necuviinţă şi moliciunea, pasul cinstit şi fără de tulburare şi lobod de toată trândăvirea, năravul stăpânit, cu blândeţe amestecat, necautand apropierea bărbaţilor? Şi, pentru aceasta, martor este frica ce i s-a întâmplat la vestirea cea neobişnuită a îngerului. Părinţilor bine supusă şi ascultătoare, înţelegere smerita la vederi preaînalte. Cuvântul lin, venind din suflet nemânios. Şi se altele, decât cele vrednice se salasuirea lui Dumnzeu! Pe tine după vrednicie toate neamurile te fericesc că pe o slavă aleasa a omenirii. Tu eşti lauda preoţilor şi nădejdea creştinilor, răsad mult roditor la fecioriei, că prin tine s-a răspândit bunătatea fecioriei. Binecuvântată eşti tu între femei şi bine este cuvântat rodul pântecelui tău. Cei te mărturisesc pe tine se binecuvântează şi blestem cade peste cei ce se leapădă pe tine.
12. O, sfinţită însoţire, Ioachim şi Ana, primeşte de la mine cuvântul acesta la naştere. O, fiică a lui Ioachim şi a Anei şi stăpâna, primeşte cuvintele robului tău păcătos, dar care te doreşte cu înfocare şi pe tine singura te are nădejde de bucurie, sprijinitoare a vieţii, împăcare cu Fiul tău şi arvuna tare de mântuire. Pentru că sarcina păcatelor să o risipeşti şi norul cel ce întunecă mintea mea şi grosimea cea de ţină să le luminezi. Să încetezi ispitele, să chiverniseşti viaţa mea în sfinţenie şi către fericirea cea de sus să o povăţuieşti şi lumii pace să dăruieşti şi tuturor credincioşilor desăvârşită veselie şi mântuire veşnică, pentru rugăciunile celor ce te-au născut pe tine şi ale întregii Biserici! Fie, fie! Ca să strigăm: Bucură-te, cea cu dar dăruită, Domnul este cu tine. Bine eşti cuvântata tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecului tău, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Căruia i se cuvine slavă, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, intru, nesfârşiţii veci ai vecilor. Amin!
Toată făptura sa se ospăteze şi să laude preasfintita naştere a sfinţitei Ana, că a născut lumii comoară de bunătăţi nejefuita, fiindcă printr-insa Ziditorul a prefăcut, inomenindu-Se toată firea într-o mai bună stare. Că omul, având suflet şi trup, este o legătură a toată zidirea cea văzută şi cea nevăzută, că S-a unit Cuvântul lui Dumnezeu Ziditorul cu firea oamenilor şi, prin aceasta, cu toată zidirea. S-a unit. Deci, să prăznuim şi dezlegarea neputinţelor omeneşti, că s-a dezlegat mulţimea darurilor dumnezeieşti.
2. Dar pentru ce din cea stearpă s-a născut Fecioară? Pentru că se cădea că intai-nascuta să se nască cea care a născut pe Cel Întâi Născut decât toată zidirea, întru Care toate stau şi se ţin. O, fericită însoţire Ioachime şi Ana, datoare vă este toată zidirea pentru că prin voi S-a adus Ziditorului un dar mai ales decât toate darurile, Maică cinstită, singura vrednică de Ziditorul! O, coapse preafericite ale lui Ioachim, din care a ieşit sămânţa prea fără prihana! O, pântece prealăudat al Anei, întru care a crescut puţin câte puţin şi, închipuindu-se, s-a născut Prunca cea Preasfânta. O, pântece care ai purtat în tine cerul cel neînsufleţit, mai desfătat decât înălţimea cerului. O, arie care ai adus Stogul de grâu cel de viaţă făcător, precum Însuşi Hristos a zis: "De nu va cădea grăuntele de grâu în pământ, să moară, el singur rămâne". O, sân care ai aplecat pe ceea ce a hrănit pe Hrănitorul lumii! O, minune a minunilor şi mărire a celor preaslăvite! Că se cădea că Întruparea cea netălmăcita a lui Dumnezeu şi pogorârea Lui prin minuni să-şi facă drum înainte. Dar cum voi păşi înainte? Mintea se spaimanteaza şi mă simt împărţit între frică şi dorire. Inima mea tremura, limba sare, nu pot suferi dulceaţă, sunt biruit de minuni, în uimire m-am făcut. Se biruieşte dorirea, să se depărteze frică! Să cânte lăuta Duhului, veseleasca-se cerurile, şi să se bucure pământul.
3. Astăzi uşile cele sterpe se deschid şi dumnezeiasca Usa cea fecioreasca, răsare, din care şi prin care Dumnezeu, Cel mai de cinste decât toate câte sunt, intra în lume, după cum zice Pavel văzătorul celor negrăite. Astăzi, a odrăslit toiag din rădăcina lui Iesei, din care iese floarea cea de ipostas de Dumnezeu. Astăzi, firea pământească cer pe pământ s-a făcut, de Cel ce, de demult, oarecând pe ape a întemeiat pământul şi peste înălţime a întemeiat tăria. Şi, cu adevărat, acest cer, de acum, mult mai dumnezeiesc şi mult mai slăvit este decât acela. Că Cel ce a lucrat atunci soarele, din Soarele acesta a răsărit: două firi, chiar dacă cei fără de minte înnebunesc, un ipostas care îi mânie nespus pe nestorieni. Că Lumina cea pururea vie, adică Dumnezeu-Cuvantul, îşi are fiinţă din Lumină cea pururea vie mai înainte de veci, adică din Tatăl: Lumina cea fără materie şi netrupeasca, după aceasta Se întrupează şi ca un mire din cămară iese, Dumnezeu fiind mai pe urma născut, pe pământ întrupându-Se. Se va bucura că un uriaş, precum zice Psalmistul, alergând pe calea firii noastre şi venind prin patimi la moarte şi legând pe cel tare şi răpind vasele lui, adică firea noastră, şi suind pe oaia cea rătăcită, către pământul cel ceresc. Astăzi, fiul teslarului, Cuvântul Cel atotmester, Braţul cel tare al lui Dumnezeu Celui Preaînalt, al Celui ce a făcut printr-Însul toate, ascuţind tesla firii cea tocită, prin Duhul Sau ca şi cu un deget Şi-a făcut lui o scară însufleţită, a cărei temelie s-a întărit pe pământ, iar capul pe cerul însuşi, pe care Dumnezeu Se odihneşte, pe al cărei chip Iacov l-a văzut, prin care Dumnezeu, pogorându-Se, nu cu mutare din loc, ci mai vârtos smerindu-Se, pe pământ S-a arătat şi cu oamenii împreună a petrecut. Că toate acestea sunt pogorârea, adică smerenia cea după pogorâre făcută, petrecerea lui Dumnezeu pe pământ, cunoştinţă ce s-a dat despre El celor de pe pământ şi aşa, prin fecioară, scara cea gândită de pe pământ s-a întărit. Ca din pământ are naşterea, iar capul este la cer. Căci capul a toată femeia este bărbatul. Şi fiindcă bărbat n-a cunoscut, capul ei a fost Dumnezeu-Tatăl, prin Duhul Sfânt, care, făcând împăcare, a trimis, că pe o dumnezeiască sămânţa duhovnicească, pe al Său Fiu şi Cuvânt, pe Puterea cea atotputernică. Ca prin bunăvoirea Tatălui, nu din împreunare trupească, ci din Duhul Sfânt şi din Maria Fecioară, mai presus de fire, trup fără schimbare S-a făcut şi S-a salasuit între noi. Că unirea lui Dumnezeu cu oamenii, prin Duhul Sfânt se face. Cine înţelege, să înţeleagă, cel ce are ureechi de auzit, să audă, să ne lepădăm de cele trupeşti. Fără patimă este Dumnezeirea, o, oamenilor! Cel ce a născut pe Fiul, mai întâi după fire, fără patimă, pe Acelaşi Fiu Îl naşte şi a doua oară, fără de patimă, prin iconomie. Martor este David, dumnezeiescul părinte, cel ce grăieşte: "Domnul a zis către Mine: "Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut" (Ps. 2,7). Dar astăzi nu are loc naşterea cea mai înainte de veci, că aceea fără de ani este.
4. Astăzi s-a zidit Usa cea spre răsărituri, Uşa prin care Domnul va intra şi va ieşi şi ea va rămâne încuiată. Uşa dintru care este Hristos, usa oilor, răsăritul este numele Lui, prin Care am dobândit întoarcerea către Tatăl, începătorul Luminii. Astăzi a suflat vânt subţire mai înainte vestitor de bucuria cea a toată lumea. Veseleasca-se cerul de sus şi să se bucure pământul de jos, să se clatine marea lumii, că intru dânsa se naşte Scoica cea mare, care din cer, din fulgerul Dumnezeirii, va lua în pântece şi va naşte pe Hristos, Mărgăritarul cel de mult preţ. Scoica din care Împăratul Măririi, ieşind şi cu porfira trupului îmbrăcându-Se şi venind la cei robiţi, le va propovădui iertarea. Să salte firea, că se naşte mieluşeaua, din care Pastorul Se va îmbrăca în chip de oaie şi hainele de moarte cele de demult le va rupe. Să dănţuiască fecioarele, că s-a născut Fecioară, care, după cum a zis Isaia, va avea în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel, adică: cu noi este Dumnezeu. Cunoaşteţi nestorieni, şi biruiţi-vă, căci cu noi este Dumnezeu; nu om, nici sol, ci Însuşi Domnul va veni şi ne va mântui pe noi. Bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului. Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat noua. Să tocmim prăznuire pentru naşterea Născătoarei de Dumnezeu. Veseleşte-te, tu Ana cea fără de fii, ceea ce nu puteai să naşti! Bucură-te, Ioachime, că din fiica ta Prunc S-a născut nouă, Fiul şi S-a dat nouă şi se cheamă numele lui Înger de mare Sfat, mântuirea cea a toată lumea, Dumnezeu tare! Să se ruşineze Nestorie şi să-şi pună mâna peste gura sa! Pruncul este Dumnezeu; cum nu este Născătoare de Dumnezeu ceea ce L-a născut? Oricine nu mărturiseşte pe Sfânta Fecioară că Născătoare de Dumnezeu, afară de Dumnezeu este. Nu este al meu cuvântul, chiar dacă al meu este cuvântul. Ca moştenire l-am primit pe acesta de la Cuvântătorul de Dumnezeu, Părintele Grigorie Teologul.
5. O, fericită pereche, Ioachim şi Ana! Cu adevărat v-aţi cunoscut preacuraţi şi din rodul pântecelui vostru, după cum oareunde zice Domnul: "Din roadele lor îi veţi cunoaşte pe dânşii". Aţi trăit după bună plăcere a lui Dumnezeu şi după vrednicia celeia ce s-a născut din voi. Că intru întreaga înfrânare şi cuvioşie vieţuind, pe odorul fecioriei l-aţi adus, pe cea mai înainte de naştere fecioară şi după naştere fecioară, pe ceea ce singură, şi cu mintea şi cu sufletul şi cu trupul, petrece de-a pururea fecioară. Că se cădea că aceea ce au odrăslit din întreaga înfrânare, pe Lumina cea singură, una născută, să o arate trupeşte... O, câte minuni şi câte schimbări s-au făcut pentru această fiică! Naşterea din cea stearpă, fecioria născând, amestecare a Dumnezeirii şi a omenirii, a pătimirii şi a nepatimirii, a vieţii şi a morţii, pentru că aşa, întru toate să se biruiască cel mai rău, de cel mai bun. Şi acestea toate pentru a mea mântuire! O, Stăpâne, că atâta m-ai iubit pe mine, încât nu prin înger, nici prin altă oarecare zidire ai lucrat aceasta, ci, precum facerea cea dintâi, intru acelaşi chip şi pe a doua facere Tu Însuţi o ai lucrat. Pentru această pricină, dănţuiesc şi cuget înalt şi mă veselesc şi către izvorul minunilor iarăşi mă întorc şi, din râul veseliei indestulandu-mă, pe alăuta Duhului iarăşi o iau şi dumnezeiasca lauda de naştere cânt.
6. O, pereche de Turturele cuvântătoare, Ioachim şi Ana, cu preaintreaga înfrânare! Voi, pe legea firii, adică întreaga înfrânare pazindu-o, celor mai presus de fire v-aţi învrednicit, că aţi născut lumii pe Maica lui Dumnezeu cea neispitita de bărbat. Voi, cu bună credinţă şi cuvioşie în firea omenească vieţuind, pe fiica cea mai presus de îngeri aţi născut, pe cea care acum în îngeri stăpâneşte. O, fiica preafrumoasa şi preabună, o, crinule care ai răsărit în mijlocul spinilor, din împărătească şi de bun neam rădăcină a lui David! Ca prin tine împărăţia s-a îmbogăţit cu preoţia, şi s-a făcut mutare legii şi s-a descoperit Duhul cel ascuns sub slovă, că s-a mutat vrednicia preoţiei, din neamul lui Levi, în cel al lui David. O, trandafir ce ai răsărit prin spini, adică din păcătoşi, şi de bună mireasmă ai umplut toate! O, fiică a lui Adam şi Maică a lui Dumnezeu, fericită este coapsa şi pântecele din care ai odrăslit, fericite sunt braţele care te-au purtat şi buzele ce s-au îndulcit de sărutările tale cele curate, ca să fii întru toate de-a pururea fecioară. Strigaţi Domnului tot pământul, cântaţi şi vă bucuraţi, cântaţi! Înălţaţi glasul vostru, înălţaţi, nu vă înfricoşaţi, că s-a născut nouă Maică lui Dumnezeu, că o sfântă scăldătoare a oilor, din care bine a voit a se naşte Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii! Săltaţi munţi, firile cele cuvântătoare şi cele ce vă nevoiţi către înălţimea vederii celei duhovniceşti! Că muntele Domnului cel preaaratat se naşte, cel ce covârşeşte şi stă mai presus de tot dealul şi de tot muntele, adică de înălţimea îngerilor şi a oamenilor, din care muntele bine a voit a se tăia, fără de mână trupească. Piatra cea din capul unghiului, singurul ipostas, Cel cea pe cele despărţite le împreună, adică Dumnezeirea cu omenirea, îngerii cu oamenii, pe cei din neamuri şi pe trupescul Israel, într-un Israel duhovnicesc. Muntele lui Dumnezeu, munte întreg, munte închegat, muntele în care a binevoit Dumnezeu să locuiască intru dansul. Carul cel dumnezeiesc, cel de mii de ori înmulţit, a celor ce sunt îmbogăţiţi cu dumnezeiescul dar, zic, al Heruvimilor şi al Serafimilor; Vârful cel mai sfinţit decât Sinaiul, pe care nu fum, nu ceaţă, nici foc înfricoşător îl acoperă, ci strălucirea cea luminatoare a Preasfântului Duh. Că acolo, adică, Cuvântul lui Dumnezeu a scris Legea pe lespezi de piatră, cu Duhul ca şi cu un deget, iar intru aceasta, de la Duhul Sfânt şi din sangiuirile ei, Cuvântul Însuşi s-a întrupat şi pe Sine S-a dat firii noastre doctorie mult lucrătoare de mântuire. Acolo mâna, iar intru aceasta pe Cel ce a dat dulceaţă manei, să întreacă cortul cel vestit pe care l-a lucrat Moise în pustie, din materie de mult preţ şi de multe feluri, şi, mai înainte de aceasta, cortul Părintelui Avraam, întocmind cortul cel însufleţit şi cuvântător al lui Dumnezeu. Că aceasta nu a fost o încăpere a lucrării lui Dumnezeu, ci o arătare a ipostasului Fiului lui Dumnezeu. Să se cunoască, dar, neasemănarea faţă de dânsa: a chivotului cel de toate părţile acoperit cu aur, a năstrapei cea de aur, purtătoare de mână, a sfeşnicului şi a mesei şi a tuturor celor vechi. Ca acestea numai că preinchipuiri s-au cinstit, ca nişte umbre ale chipului celui dintâi fiind.
7. Astăzi, Cel ce pe toate le face, adică Dumnezeu Cuvântul, pe care, din inimă, Tatăl L-a născut, şi a lucrat Carte nouă, ca să se scrie într-însa cuvântul cel bun, cu limba lui Dumnezeu, ca şi cu un condei de scriitor, adică cu Duhul (Ps.44, 1-2). Şi s-a dat unui bărbat ce ştia slovele şi nu a citit-o, că n-a cunoscut Iosif pe Maria şi nici puterea tainei. O, fiica preasfintita a lui Ioachim şi a Anei, cea ascunsă Începătoriilor şi Stăpânitorilor, şi tăinuită faţă de săgeţile cele înfocate ale vicleanului! Ceea ce ai petrecut în cămara cea de nunta a Duhului şi păzită ai fost fără prihana că o mireasă a lui Dumnezeu. O, fiica preasfintita, ceea ce te arăţi pe braţele cele de maică şi eşti înfricoşătoare puterilor celor depărtate de Dumnezeu şi potrivnice! O, fiica preasfintita, ceea ce te hrăneşti cu lapte de maică şi de îngeri eşti înconjurată! O, fiică de Dumnezeu dorită, slava celor ce te-au născut, pe tine neamurile neamurilor te fericesc, precum, adeverind, ai zis tu însăţi! O, fiica vrednică de Dumnezeu, frumuseţea firii omeneşti, îndreptarea Evei, pentru că prin naşterea de fiu, lumea cea căzută s-a îndreptat. O, fiica preasfintita, podoabă femeilor! Că Eva cea dintâi, călcătoarea poruncii s-a făcut şi printr-insa a intrat moartea, pentru că a slujit pe şarpele de faţă cu strămoşul, dar Maria, deplin slujind dumnezeieştii voiri, pe şarpele cel amăgitor l-a înşelat şi lumii a adus nestricăciunea. O, fiica, pururea fecioară! Ceea ce n-ai avut trebuinţă de bărbat pentru zămislire, pentru că Cel purtat în pântece de tine are Tata pe Cel Veşnic. O, fiică de neam pământesc, ceea ce ai purtat pe Ziditorul în braţele tale, cele de Dumnezeu purtătoare. Se întreceau veacurile lăudându-se cu naşterea ta, dar Sfatul cel mai înainte hotărât al lui Dumnezeu, Cel ce a făcut veacurile, biruia întrecerea veacurilor. Şi s-au făcut cele de pe urma întâi, fiindcă au dobândit a ta naştere. Cu adevărat, mai cinstită decât toată zidirea te-ai făcut. Ca din tine singură, pârgă frământăturii noastre, şi-a luat parte Ziditorul: trupul Lui din cărnurile tale, sângele Lui din sângele tău, laptele pieptului tău l-a supt Dumnezeu şi s-au împreunat buzele tale cu buzele lui Dumnezeu. O, necuprinse şi negrăite minuni! Pe tine, mai înainte cunoscându-te vrednică, Dumnezeul a toate te-a iubit şi, iubindu-te, te-a rânduit şi, în vremile cele mai de pe urmă, te-a adus la fiinţă şi Născătoare de Dumnezeu, maică şi hrănitoare Fiului Său, Cuvântului, te-a arătat.
8. Că unde s-a înmulţit păcatul, acolo a prisosit harul. Ca de am fi păzit împărtăşirea cea dintâi cu Dumnezeu, nu ne-am fi învrednicit de împărtăşirea cea mai mare şi slăvita. Iar acum, acum, adică, prin păcat, nevrednici ne-am făcut de împărtăşirea cea dintâi, nepazind ceea ce am luat. Însă, prin milostivirea lui Dumnezeu, ne-am miluit, că ne-a luat lângă Dansul, că întemeiată să se facă împărtăşirea. Că puternic este Cel ce ne-a luat prin întrupare, să păstreze nedespărţită unirea cu El. Că, prin cădere, păcătuind tot pământul şi poporul Domnului rătăcindu-se cu duhul desfrânării, Dumnezeu, Cel ce l-a câştigat pe dânsul, cu mână tare şi cu braţ înalt l-a scos, cu semne şi cu minuni, din casa robiei lui Faraon şi l-a trecut prin Marea Roşie şi l-a povăţuit ziua cu nor şi noaptea cu lumina de foc. Dar s-a întors inima lui în Egipt şi poporul Domnului n-a mai fost popor al Domnului, şi poporul cel miluit, nu a mai fost popor iubit. Pentru aceasta, acum se naşte Fecioară, luptătoare împotriva desfrânării strămoşeşti şi se logodeşte cu Dumnezeu şi naşte Mila lui Dumnezeu. Şi popor al lui Dumnezeu se face cel care mai întâi nu era popor şi cel nemiluit s-a miluit, şi cel neiubit este iubit. Că dintr-însa Se naşte Fiul lui Dumnezeu cel iubit întru Care Tatăl a binevoit.
9. Viţa de vie, bine odrăslita din Ana, a odrăslit şi strugurele de viaţă a înflorit, care izvorăşte băutura dulce pământenilor, spre viaţa veşnică. Ioachim şi Ana au semănat în dreptate şi au secerat rod de viaţă. Luminaţi, cu lumina de cunoştinţă, şi au căutat pe Domnul şi le-a venit lor naşterea dreptăţii. Îndrăznească pământul şi fiii Sionului! Bucuraţi-vă de Domnul Dumnezeul vostru, că a odrăslit pustia, stearpă şi-a adus rodul ei! Ioachim şi Ana, ca nişte munţi ai gândirii, au picurat dulceaţă. Veseleşte-te, fericită Ana că ai născut parte femeiască. Că această parte femeiasca, Maică a lui Dumnezeu, Uşa a luminii, Izvor al vieţii este şi toată prihanirea femeiasca o dezleagă. Acestei părţi femeieşti îi vor sluji stăpânitorii poporului, i se vor închina împăraţii neamurilor, daruri aducându-i. Pe această parte femeiasca o vor aduce Împăratului a toate, cu ţesături de aur, îmbrăcată fiind în buna-cuviinţă a faptelor bune şi împodobită cu darul Duhului, a cărei slavă este înlăuntrul ei. Că slava oricărei femei de la bărbatul cel din afară îi vine. Dar slavă Născătoarei de Dumnezeu vine dinlăuntru, adică de la rodul pântecelui ei. O, parte femeiasca preadorita şi de trei ori fericită! Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău! O, parte femeiasca, fiica împăratului David şi maică a lui Dumnezeu, Împăratul a toate! O, dumnezeiesc chip însufleţit, pentru care Dumnezeu Ziditorul S-a veselit, că ai, adică, mintea de Dumnezeu povăţuita şi numai la Dumnezeu singur, luând aminte, având întinsă toată pofta către singur Cel dorit şi vrednic de îndrăgit, iar mânia numai către păcat şi către cel ce pe această de-a pururea îl naste1 Viaţa mai înaltă decât firea ai, pentru că o ai nu numai pentru tine, că nu pentru tine te-ai născut, ci o ai pentru Dumnezeu, pentru Care la viaţa ai venit. Că vei sluji mântuirii a toată lumea, ca să se împlinească prin tine Sfatul lui Dumnezeu cel de demult al Întrupării Cuvântului şi al îndumnezeirii noastre. Poftă îţi este să te hrăneşti cu dumnezeieştile cuvinte şi cu acestea să creşti ca măslinul cel mult-roditor în casa lui Dumnezeu, ca un copac răsădit lângă izvoarele apelor Duhului, ca un pom al vieţii care a dat rodul sau la vremea lui dinainte hotărâtă, adică pe Dumnezeu întrupat, viaţa cea veşnică a tuturor; ceea ce ai tot gândul osardic şi de suflet folositor, alergând şi lepădând tot cugetul cel din suflet vătămător, mai înainte de a-l gusta. Ochii tăi sunt pururea către Domnul, văzând lumina cea neapropiata. Urechile tale ascultă numai pe Dumnezeiescul Cuvânt şi se veselesc de alăuta Duhului, prin care Cuvântul înăuntru a intrat ca să Se întrupeze. Nările tale se îndulcesc de mireasma mirurilor Mirelui, Care este Mir dumnezeiesc, de bună voie vărsându-Se şi ungând fiinţa ei de om, pentru că Mir vărsat este numele Său, zice Scriptura. Buzele tale lauda pe Domnul şi de buzele Lui lipindu-se; limba şi gâtlejul tău cuvintele lui Dumnezeu alergându-le şi de dumnezeiasca dulceaţă saturandu-se; inima curată şi neîntinata, văzând şi dorind pe Dumnezeul cel neîntinat; pântecele tău, cămara întru care Cel neîncăput S-a salasuit şi pieptul tău, izvorul laptelui, din care S-a hrănit Dumnezeu-pruncul Iisus, Uşa lui Dumnezeu, pururea fecioară. Mâinile tale poartă pe Dumnezeu şi genunchii sunt scaun mai înalt decât Heruvimii, prin care s-au întărit mâinile cele slăbite şi genunchii cei slăbănogiţi. Picioarele tale sunt povăţuite de legea lui Dumnezeu că de o făclie de lumini şi, alergând pe urmele Lui fără de întoarcere, ai tras pe Cel dorit către aceea care Îl dorea. Toată este cămara a Duhului; toată cetatea a lui Dumnezeu celui viu, pe care o veslesc apele raului, adică valurile darurilor Sfântului Duh; toată bună; toată aproape de Dumnezeu. Că suindu-se mai presus de Heruvimi şi mai presus de Serafimi ridicându-se, aproape de Dumnezeu s-a făcut.
10. O, minune mai presus decât toate minunile! Femeie deasupra Serafimilor s-a făcut, că Dumnezeu S-a arătat micşorându-Se cu puţin faţă de îngeri. Să tacă Solomon, preaînţeleptul, şi să nu mai grăiască: "Nici un lucru nou nu este sub soare". O, fecioară, de la Dumnezeu plină de Dar, Biserica sfântă a lui Dumnezeu, pe care "Solomon cel duhovnicesc", Începătorul păcii, gătind-o, S-a salasuit într-însa, împodobită fiind nu cu aur şi cu pietre neînsufleţite, ci, în loc de aur strălucind cu Duhul şi, în loc de pietre scumpe, având pe Hristos, Mărgăritarul cel mai de preţ. Cărbunele dumnezeirii, pe Care roagă-l să Se atingă de buzele noastre, că, făcându-ne curaţi, pe Dânsul împreună cu Tatăl şi cu Duhul să-L lăudăm, strigând: Sfânt, sfânt, sfânt Domnul Savaot, o fire în trei ipostaze. Sfânt este Dumnezei şi Tatăl, Cel ce a binevoit întru tine şi din tine să se săvârşească. Taina cea mai dinainte de toţi vecii hotărâtă. Sfântul cel tare, Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu Unul născut astăzi, pe tine te-a luat intai-nascuta din maică stearpă, că Unul născut fiind din Tatăl şi născut mai înainte decât toată zidirea, să Se nască şi din tine. Maica-Fecioara, că intai-nascut, între mulţi oameni asemenea nouă, şi din tine împărtăşindu-se trupul şi sângele Lui. Pentru că Însuşi este Unul născut din Tatăl Însuşi şi singur din singura maică. Sfântul cel fără de moarte, Preasfântul Duh, cu rouă dumnezeirii Sale, te-a păzit pe tine nemistuita de focul cel dumnezeiesc, pentru că acest lucru îl însemna rugul lui Moise cel mai dinainte.
11.Bucură-te, scăldătoarea oilor, preasfinţit locaş al Maicii lui Dumnezeu, iar acum Biserica următoare cerului, a turmei lui Hristos celei cuvântătoare. Bucură-te, scăldătoarea oilor, care, oarecând, o dată într-un an, primea pe îngerul lui Dumnezeu, care, tulburând apă, numai pe unul îl însănătoşea şi, de boală care îl ţinea, îl izbăvea, iar acum mulţime de puteri cereşti ai, care laudă, împreună cu noi, pe Maica lui Dumnezeu, pe adâncul minunilor, pe izvorul tămăduirii a toată lumea, nu primind slujitor un înger, ci primind pe Îngerul Sfatului celui Mare, Care este ploaie a bunătăţii, ce s-a coborât ca pe nişte lana, în taina şi toată firea ce bolea şi către stricăciune era aplecată, iarăşi a întors-o către sănătate, fără de boală, şi către viaţa neîmbătrânită, scăldătoare întru care slăbănogul cel dintru noi sare ca un cerb. Bucură-te, cinstită scăldătoare a oilor şi să crească darul tău! Bucură-te Marie, fiica cea preadulce a Anei, că spre tine iarăşi dorirea mă atrage; cum să zugrăvesc preacinstita umblarea ta? Cum, podoabă? Cum, fata ta cea mângâietoare? Cum voi zugrăvi bătrâneasca înţelegere în trupul tău cel tânăr, îmbrăcămintea cuviincioasă, ce fuge de toată necuviinţă şi moliciunea, pasul cinstit şi fără de tulburare şi lobod de toată trândăvirea, năravul stăpânit, cu blândeţe amestecat, necautand apropierea bărbaţilor? Şi, pentru aceasta, martor este frica ce i s-a întâmplat la vestirea cea neobişnuită a îngerului. Părinţilor bine supusă şi ascultătoare, înţelegere smerita la vederi preaînalte. Cuvântul lin, venind din suflet nemânios. Şi se altele, decât cele vrednice se salasuirea lui Dumnzeu! Pe tine după vrednicie toate neamurile te fericesc că pe o slavă aleasa a omenirii. Tu eşti lauda preoţilor şi nădejdea creştinilor, răsad mult roditor la fecioriei, că prin tine s-a răspândit bunătatea fecioriei. Binecuvântată eşti tu între femei şi bine este cuvântat rodul pântecelui tău. Cei te mărturisesc pe tine se binecuvântează şi blestem cade peste cei ce se leapădă pe tine.
12. O, sfinţită însoţire, Ioachim şi Ana, primeşte de la mine cuvântul acesta la naştere. O, fiică a lui Ioachim şi a Anei şi stăpâna, primeşte cuvintele robului tău păcătos, dar care te doreşte cu înfocare şi pe tine singura te are nădejde de bucurie, sprijinitoare a vieţii, împăcare cu Fiul tău şi arvuna tare de mântuire. Pentru că sarcina păcatelor să o risipeşti şi norul cel ce întunecă mintea mea şi grosimea cea de ţină să le luminezi. Să încetezi ispitele, să chiverniseşti viaţa mea în sfinţenie şi către fericirea cea de sus să o povăţuieşti şi lumii pace să dăruieşti şi tuturor credincioşilor desăvârşită veselie şi mântuire veşnică, pentru rugăciunile celor ce te-au născut pe tine şi ale întregii Biserici! Fie, fie! Ca să strigăm: Bucură-te, cea cu dar dăruită, Domnul este cu tine. Bine eşti cuvântata tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecului tău, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Căruia i se cuvine slavă, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, intru, nesfârşiţii veci ai vecilor. Amin!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu