luni, octombrie 12, 2009
0
 
A doua zi de pelerinaj la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, a continuat spre seara cu procesiunea tradiţională pe Calea Sfinţilor, ce a adunat peste 10.000 de oameni, pe traseul Catedrala mitropolitană - Str. Sf. Andrei, - Str. Palat - Biserica „Sf. Nicolae“ - Domnesc - Catedrală. Anul acesta fiind declarat "Anul omagial al Sfântului Vasile cel Mare", la această procesiune au luat parte şi moaştele marelui ierarh capadocian. Punctul de întâlnire al celor două racle cu moaştele sfinţilor a fost Biserica "Sf. Nicolae", de aici procesiunea continuând până la catedrală unde moaştele au fost depuse spre închinare pe esplanada din faţa Catedralei ieşene. 
Tot ieri, în Catedrală, în prezenţa Înaltpreasfinţiei Sale Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a avut loc concertul Coralei academice "Gavriil Musicescu" a Filarmonicii Moldova Iaşi, acesta încântând auditoriul cu un buchet de piese corale, printre care s-au numărat şi mai multe compoziţii apartinând marelui compozitor Gavriil Musicescu.

Manifestările vor continua şi în această seară după următorul program:
ora 19:30 - în Catredală va avea loc concertul de muzică bizantină a Corului Byzantion.
orele 21:00 - 01:00 - la Catedrala Mitropolitană va avea loc slujba de Priveghere în cinstea aducerii moaştelor Sfântului Apostol Andrei.
 

0 comentarii: