SINAXARUL SĂRBĂTORII
Vineri, în Săptămâna Luminată, ortodoxia sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii, un mare praznic ce datează din a doua jumătate a primului mileniu creştin. Se face referire la o vindecare minunată a unui orb ce şi-a recăpătat vederea după ce şi-a udat faţa cu apa unui izvor situat într-o pădure din apropierea Constantinopolului. Biserica zidită din ordin împărătesc pe locul unde era situat acel izvor a primit hramul "Izvorul Tămăduirii".
La sărbătoarea de astăzi mergem cu gândul şi cu inima mai ales spre Maica Domului, cea care s-a dovedit izvor al dumnezeirii, prin naşterea Mântuitorului.
În toate bisericile şi mănăstirile, după Sfânta Liturghie, se săvârşeşte slujba de sfinţire a apei (aghiasma mică), după o rânduială adecvată Săptămânii Luminate.
Hristos Cel Înviat, Izvor nesecat de daruri pentru noi, să fie pururi în mijlocul nostru. Amin. (www.credo.ro)

Mănăstiri ce au hramul "Izvorul Tămăduirii":
- Mănăstirea Brâncoveni - judeţul Olt;
- Schitul Bujoreni - judeţul Vaslui;
- Schitul Băiceni - judeţul Iaşi;
- Mănăstirea Celic-Dere - judeţul Tulcea;
- Mănăstirea Cetăţuia-Negru Vodă - judeţul Argeş;
- Mănăstirea Crişan-Vaca - judeţul Hunedoara (hram altar de vară);
- Mănăstirea Dervent - judeţul Constanţa;
- Mănăstirea Dălhăuţi - judeţul Vrancea (hram biserica veche);
- Mănăstirea Ghighiu - judeţul Prahova;
- Schitul Horoicioara - judeţul Neamţ;
- Mănăstirea Izbuc - judeţul Bihor (hram paraclisul din 1989);
- Mănăstirea Izvorul Tămăduirii-Salva - judeţul Bistriţa-Năsăud (hram biserică);
- Mănăstirea Lainici - judeţul Gorj (hram biserica nouă);
- Mănăstirea Naşterea Maicii Domnului-Maglavit - judeţul Dolj;
- Mănăstirea Măriuş - judeţul Satu-Mare;
- Schitul Nifon - judeţul Buzău;
- Mănăstirea Nucet - judeţul Dâmboviţa;
- Mănăstirea Nămăieşti - judeţul Argeş;
- Mănăstirea Sfânta Ana - Rohia - judeţul Maramureş;
- Mănăstirea Râmeţ - judeţul Alba (hram biserica veche);
- Mănăstirea Brâncoveanu - Sâmbata de Sus - judeţul Braşov;
- Mănăstirea Sfântul Prooroc Ilie - Topliţa - judeţul Harghita (hram paraclis);
- Mănăstirea Trotoşanu - judeţul Vrancea;
2 comentarii:
De ascultat si predica IPS Teofan
http://biserica-savinesti.blogspot.com/2009/04/izvorul-tamaduirii.html
Hristos a Inviat! Multumesc pentru recomandare. Voi asculta aceasta predica. Doamne ajuta!
Trimiteți un comentariu