vineri, aprilie 24, 2009
1
Preasfinţitul Damaschin Coravu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor a murit aseară (23 aprilie – sărbătoarea Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe) în jurul orei 22 la Spitalul Militar din Bucureşti în urma unui accident vascular cerebral.
Slujba înmormântării Preasfinţitului Damaschin va avea loc în Catedrala Episcopală din Slobozia, Duminică (Duminica a II-a după Paşti a Sfântului Apostol Toma) 26 aprilie la ora 11. Locotenenţa scaunului Sloboziei şi Călăraşilor până la alegerea şi instalarea unui nou chiriarh (episcop titular) va fi asigurată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în calitatea Sa de Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei, deoarece Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor face parte din această Mitropolie.

Preasfinţitul Damaschin Coravu s-a născut în oraşul Craiova, la 14 septembrie 1940, din părinţi dreptcredincioşi, Ioan si Elisabeta, primind la botez numele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie.
A urmat cursurile şcolii primare şi elementare în comuna Borăscu-Gorj (1946 - 1953), iar apoi şi-a îndreptat paşii spre studiile teologice:
  •  1956 - 1961 - Seminarul Teologic din Craiova;
  • 1961 - 1965 - Institutul Teologic de Grad Universitar din Bucureşti;
  • 1965 - 1968 - studii de doctorat in teologie la Bucureşti, specialitatea Istoria Bisericii Ortodoxe Române;
  • 1970 - 1979 - studii de doctorat in Teologie la Universitatea din Atena, unde obţine titlul de doctor în Teologie cu lucrarea Rugăciunea Domnească. Studiu filologic, istorico - teologic şi ermineutic (1979).
  • În urma desăvârşirii studiilor a fost numit profesor la Seminarul Teologic din Craiova (1968 -1970 şi 1979 -1980).
  • La 16 iulie 1980 a fost ales episcop - vicar al Arhiepiscopiei Craiovei (1980 - 2000), instalarea având loc la data de 21 septembrie 1980.

Preasfinţitul Damaschin Coravu a îndeplinit şi următoarele funcţii:

  • din 1986 - membru al Societăţii Elene de Studii Biblice;
  • din 1990 - preşedinte al colegiului de redacţie al publicaţiei 'Vestitorul Ortodoxiei' - periodic de informaţie bisericească, teologie şi spiritualitate al Patriarhiei Romane, şi ulterior al periodicului 'Chemarea Credinţei';
  • din 1992 - vicepreşedinte al Societăţii Biblice Interconfesionale din România;
  • din 1992 - profesor la Facultatea de Teologie din Craiova;
  • 1992 - 2000 - decan al Facultăţii de Teologie din Craiova;
  • 1997 - 2000 - preşedinte al comitetului de redacţie al periodicului 'Analele Universităţii din Craiova. Seria - Teologie';
  • 2000 - ales senator pe viata al Senatului Universităţii din Craiova. 

Episcop al Sloboziei şi Călăraşilor


La data de 24 februarie 2000 a fost ales de catre Colegiul electoral bisericesc episcop al Sloboziei şi Călăraşilor şi recunoscut prin decretul prezidenţial nr. 81/2000. Întronarea a avut loc la data de 25 martie 2000, la praznicul Bunei Vestiri, în Catedrala episcopală Sfinţii Voievozi din Slobozia în prezenţa PF Teoctist, patriarhul României, IPS Nestor, mitropolitul Olteniei, şi un impresionant sobor de preoţi şi ierarhi, precum şi a unei mari mulţimi de credincioşi. 

Ca arhipăstor al Eparhiei noastre desfăşoară o bogată activitate pastoral-liturgică si social-misionară spre slava lui Hristos şi Bisericii noastre strămoşeşti. 
Preasfinţitul Damaschin Coravu a reprezentat Biserica Ortodoxa Română la peste 50 de congrese, conferinţe ecumenice, simpozioane si alte întruniri teologice din ţară şi străinătate (Grecia, Cipru, Austria, Ungaria, Spania), cu referate şi comunicări, dintre care multe s-au publicat în limbile română, greacă şi germană.

Activitatea ştiinţifică a P.S. dr. Damaschin este foarte vastă, cuprinzând peste 60 de titluri, cărţi, studii, articole, reportaje, recenzii, etc., publicate în ţară şi străinătate, din care amintim: 

  • 'Rugăciunea Domnească. Studiu filologic, istorico - teologic si ermineutic' Teză de Doctorat, Atena, 1979, 346 p. (în limba greacă); 
  • 'Tipografi de la Râmnic din prima jumătate a secolului al XVIII-lea';
  • 'Aspecte ale activităţii de tiparire şi de răspândire a cărţilor bisericeşti româneşti în Transilvania, Muntenia şi Moldova în secolul al XVIII-lea;
  • 'Precizări şi contribuţii la Bibliografia românească veche';
  • 'Viaţa şi activitatea episcopului Ştefan al Râmnicului (15 ianuarie 1673 - 1693) '
  • 'Monumente istorice bisericeşti din Arhiepiscopia Craiovei' (în colaborare);
  • 'Mânăstirea din Peri şi importanţa ei istorică';
  • 'Sensul Rugăciunii Domneşti';
  • 'Sfântul Grigorie Decapolitul de la Bistriţa - Vâlcea';
  • 'Studiu biblic la I Corinteni 14,19 (în limbile română şi greacă);
  • 'Das Vater Unser - exegetische Darstelung des gesmeinsamen Gebetes der getrennten Christen' (Tatăl nostru - prezentare exegetică a rugăciunii comune a creştinilor dezbinaţi);
  • 'Procedura de conducere sinodală în Biserica primară dupa Faptele Apostolilor' (în limbile română şi greacă);
  • 'Scrisori ale Sfântului Vasile cel Mare şi Epistola Bisericii Goţiei către Biserica din Capadocia. Izvoare importante pentru Istoria Bisericii Ortodoxe Române';
  • 'Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu protestantismul în secolul al XVI-lea';
  • 'Misiunea Bisericii azi şi mâine. Misiunea filantropică';
  • 'Mitropolitul Veniamin Costachi şi cultura greacă (1768-1846) '

1 comentarii:

loredana şi robert spunea...

Dumnezeu sa il odihneasca! In popor se spune ca acel care moare in saptamana luminta merge drept in rai!